Dorințe de ’22

Ai făcut cumpărături. După, stai și-ți faci calculele ” bun , am luat asta, am luat aia, am dat atât acolo, atât dincoace..”
În schimb, când se termină anul? Când ai sfârșit din zile numărate până la final de an, ce faci?  O iei din nou de la 0? Sau faci din timp un prim ceva? O primă dată pentru o nouă cafea , un prim cadou nou făcut ție însuți pentru că meriți,  sau o prima dată când vei vrea să te schimbi într-un „mai bun eu” ?

Trebuie să recunoaștem că anul ce a trecut a fost unul de tras apa după el. Da așa, de mai multe ori și dat cu mirositoare, să nu mai simțim nici un dram din el.

Și deși nu am fost bună prietenă cu ’21, am să-i mulțumesc că mi-a deschis porțile minții și mi-a amintit cât de important e să fiu eu ceea ce sunt, fără perdea. Fără părerile celorlalți și fără să mă modelez după spusele lor, pentru a fi plăcut. News oameni buni: am fost mereu plăcută exact pentru ceea ce eu sunt. Nu sunt de vină că unii au gusturi proaste🙃🙈.

Ce-mi doresc în noul an? Muuuultă sănătate. Pentru mine, tine și tot neamu’ tău (după cum și vorba). Vremurile vin și pleacă, însă dacă ai sănătate, ai și putere și prosperitate și minte să-ți duci planurile acolo unde vrei să ajungă. Clădește-ți fundația unor gânduri bune și sădește-ți visele. Cum altfel să speri, dacă nu le dai viață, nu? 🙂



Așa că, astea fiind spuse, pe scurt, nu pot să vă urez decât multă sănătate și de restul ciocolată 😋💋

📸 pinterest
Publicitate

2 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. ecaleopi spune:

    La multi ani, Lussy!

    Apreciază

    1. Lussy spune:

      Mulțumesc asemenea!🤗

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s