O cafea si ceva in plus…I (Vol.2)

Scrisoarea

Sprijin plicul de ceașca de cafea si îl privesc. Mă oglindesc în el și îmi aranjez bucla de pe frunte.  Încerc să-mi alung obraznicele gânduri și încep să scriu în caietul îmbătrânit de vreme.

„ În fiecare seară privesc cerul și îmi aleg o stea.

Îi povestesc tot ce îmi trece prin cap si ea mă ascultă.

Azi, mi-am luat inima in dinți și am atins-o.

Întâi cu gandul, pe urmă cu sufletul.

Mi-a trebuit ceva timp să indraznesc să o ating.”

Îmi caut radiera prin poșetă. Sunt sigură că am luat-o cu mine în cazul în care trebuie să mai șterg din greșelile mele sau al celor din jur. Azi nu sunt inspirată deloc. Scriu numai aberații. Imi lipsește atmosfera de altădată de aici.

  • Mai doriți ceva? ma întreabă tipa de la bar cu un zâmbet invizibil pe buze.

 „Of, unde esti tinerică? Unde e mirosul de cafea care mă invita mereu la dans?” mă întreb in șoaptă.

  • Nu, mulțumesc.
  • Scrisoare de dragoste?

„Curiozitatea feminină, bat-o vina!”

  • Nu, nu chiar. E o…un mesaj doar, ii răspund sec și încerc să continui să scriu.
  • În orice caz nu arăta rău tipul care a lăsat plicul.

„Hopa! Tipa incepe să mă intereseze.”

Îmi desenez cel mai dulceag zâmbet, las creionul din mână și mă îndrept spre ea, încetișor, ca o felină. Tipa mă privește suspicioasă.

  • Deci să înțeleg că erați aici când a fost adus plicul? o întreb  folosindu-mi cele mai dulci acorduri muzicale.
  • Da, îmi răspunde sec, ștergând un pahar de amprentele trecutului.
  • Și?
  • Și ce?
  • Cine e? o întreb începând să-mi pierd răbdarea.
  • Nu știu, chiar ieșea pe ușă. Nu l-am văzut. A lăsat plicul pe bar și a plecat.

Mă așez cuminte si dezamăgită la locul meu și pe șervețelul alb mâzgălesc niște cuvinte.

„Culorile sufletului meu sunt vizibile doar pentru cel care vrea să le vadă.”

  • Cand mai trece pe aici, să-i dați asta, vă rog.

Îi întind mesajul tipei și ies în grabă din cafenea. Tipa desface șervețelul și citește: „ În această cafenea, cafeaua cu lapte e cea mai delicioasa.”

Cu pași repezi mă îndrept spre stația de autobuz. Un zambet stă agățat de colțul buzelor mele. „Curiozitatea bat-o vina” îmi repet pentru a doua oara. „Tipa chiar credea că va putea citi mesajul? În viață, fiecare vede ce își închipuie.” Încep să râd fără să îmi pese de oamenii curioși care mă privesc….

☕Va urma ☕

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s